sâmbătă, 9 mai 2009
vineri, 10 aprilie 2009
Povestea lui Gavriil
As fi vrut fiu cel mai bun narator in situatia de fata!
Sa pot ajunge la sufletul tuturor persoanelor care citesc aceste randuri.
Sa imi pot ajuta copilul cu talentul meu de a pune pe foaie gandurile, sentimentele, trairile noastre …ale fam Anchidin.
Sunt sigura ca am multe lipsuri la acest capitol dar compensez prin cea mai mare calitate pe care o poate avea cineva..calitatea de a fi parinte. A fi parinte inseamna mai mult decat a aduce pe lume copii. Si in cazul meu sunt de 2 ori mama.
Gavriil e cel de-al doilea copil al meu pe care noi il alintim Bubu. Mai am un baietel perfect normal de 7 ani, pe nume Emilian.
Cind era micut, in primele luni mai exact, a fost ca orice copil: a zis tata, a plins, a gingurit dar acum ma gandesc ca poate toate astea le-a facut mai putin decat fratiorul lui.
Nu ni s-a parut suspect pentru ca era grasut si am zis ca e mai puturos.
Era ciudat ca rodea tot ce prindea in mana…am pus-o pe seama dintisorilor.
La 3 ani spunea citeva fraze dar dupa o perioada de timp nu mai spunea nimic. Fratele meu a vorbit la 4 ani si am zis ca o fi ceva ereditar.
Era foarte cuminte si ne-a convenit ca cel mare ne–a scos peri albi.
La 3 ani jumate am fost la medicul de familie si ne-a trimis la policlinica Gomoiu. Doctorul a vazut semnele, stereotipiile dar noi nu le vedeam, nu ne-am dat seama ca ceva este in neregula. Sarea ca mingea, clipea des si se juca foarte mult cu degetele.
Cind am ajuns acolo de la usa ne-a zis ca e autist.
Va da-ti seama ca nu stiam nimic despre autisti, ma aflam intr-o lume total straina de mine. Nu stiam nici nu ce trebuie inceput. Am studiat pe internet tot ce ma interesa, am vrut sa aflu tot ce era nevoie sa imi pot ajuta copilul.
E foarte greu sa ai un copil bolnav in Romania. De la o simpla raceala pana la boli grave, la noi totul este o lupta imensa…in orice moment poti sa iti pierzi ce ai mai sfant pe lume din cauza neglijentei sistemului. Toata situatia de fata e amplificata de situatia noastra financiara. Nu ne permiteam sa avem un copil bolnav.
Cu ce aveam ,cu ce am imprumutat de la altii am inceput imediat tratamentul cu si terapia caracteristica.
Am luat tratament neuoleptic si am incercat cu o domnisoara sa facem terapie Aba.
Draguta de ea a venit la noi acasa , probabil i s-a parut ca suntem bogati si ne-a cerut pe nici 4 ore (2 sedinte) salariul meu pe o luna.
Bubu avea nevoie de 8h de recuperare pe zi, nu numai 1-2 ore. De multe ori faceam eu terapia cu el, atat cat puteam sau cat eram capabila sa fac asta. Inainte de terapie nici nu se uita la noi. Nici nu stia ca noi ii suntem mama si tata, puteai sa faci orice linga el si nu reactiona.Trebuie sa fii tot timpul vesel cind faci recuperare, sa te pui la mintea lor, sa faci cel putin o ora pe zi.
Pe linga serviciu era de facut curatenie, mincare acasa,lectii cu baiatul cel mare care e clasa 1 si toate care se aduna pe capul unei femei.Si trebuia sa fii zambitoare.
Nu m-au mai tinut nervii si nici buzunarul…. dupa vreo 2 luni am clacat.
Nu m-am oprit cu terapia dar nu o mai faceam ca la carte.
Acum deja cere citeva lucruri mai ales cele care-i plac ,se joaca cu fratele lui,a inceput sa manince singur, se imbraca cu ce e mai simplu. A evoluat putin. Cei mai multi copii care persevereaza cu programul timp de doi pâna la trei ani pot sa îsi canalizeze cu succes copii catre normlitate.
De aproape o luna este pe tratament homeopat.
Cit a mai fost Emilian la gradi ( 2 luni) l-am dus si pe Gavriil si grija era pe umerii lui: ii dadea sa manince, il schimba, ii stergea nasul , iesea cu el pe hol etc. Toate bune dar au luat vacanta, Emi s-a dus la scoala si cind am fost la directoare ne-a spus sa-l aducem ca stie dinsa cum e cu copii autisti. Cand i-am spus ca merge la gradinita n-a mai plans isi aducea aminte(are o memorie foarte buna)de copii.
A fost vesel ca merge la gradi. S-a asezat pe scaunel fara sa-i zicem noi si astepta sa plecam dar a venit directoarea si ne-a spus sa trecem pe la asistenta inainte de plecare
Si… surpriza!!! Asistenta a zis ca ea nu primeste astfel de copil la ea in gradinita si ca asta ar insemna sa-si taie venele daca ar accepta.Si mi-a explicat cum e cu cand Doamnele stau la tigara si cafea ..cine are grija de el?!!!
Si am plecat acasa…cu inima franta …si plina de revolta fata de cei care ar trebui sa ne ajute.
Ajutor moral si material am avut de la parintele diacon de la biserica unde ne-am cununat, si de la colegii mei de serviciu.
E si o perioada grea deci ce sa ceri si cui sa ceri??? Toata lumea traieste „criza”.Cine sa te inteleaga?? Fiecare se lupta sa supravietuiasca. Sunt momente in care efectiv imi vine sa urlu ca o fiara. Cand nu gasesti nici macar pe cineva care sa te aline cu o vorba, cand atatea usi iti sunt inchise in nas, cand procentul oamenilor care te dezamagesc e asa de mare.
Dar nu mi-am pierdut increderea in Dumnezeu ca o sa aiba si copilasul meu o copilarie si o viata normala, ca o sa gasesc sprijin in oameni simpli .
Sa pot ajunge la sufletul tuturor persoanelor care citesc aceste randuri.
Sa imi pot ajuta copilul cu talentul meu de a pune pe foaie gandurile, sentimentele, trairile noastre …ale fam Anchidin.
Sunt sigura ca am multe lipsuri la acest capitol dar compensez prin cea mai mare calitate pe care o poate avea cineva..calitatea de a fi parinte. A fi parinte inseamna mai mult decat a aduce pe lume copii. Si in cazul meu sunt de 2 ori mama.
Gavriil e cel de-al doilea copil al meu pe care noi il alintim Bubu. Mai am un baietel perfect normal de 7 ani, pe nume Emilian.
Cind era micut, in primele luni mai exact, a fost ca orice copil: a zis tata, a plins, a gingurit dar acum ma gandesc ca poate toate astea le-a facut mai putin decat fratiorul lui.
Nu ni s-a parut suspect pentru ca era grasut si am zis ca e mai puturos.
Era ciudat ca rodea tot ce prindea in mana…am pus-o pe seama dintisorilor.
La 3 ani spunea citeva fraze dar dupa o perioada de timp nu mai spunea nimic. Fratele meu a vorbit la 4 ani si am zis ca o fi ceva ereditar.
Era foarte cuminte si ne-a convenit ca cel mare ne–a scos peri albi.
La 3 ani jumate am fost la medicul de familie si ne-a trimis la policlinica Gomoiu. Doctorul a vazut semnele, stereotipiile dar noi nu le vedeam, nu ne-am dat seama ca ceva este in neregula. Sarea ca mingea, clipea des si se juca foarte mult cu degetele.
Cind am ajuns acolo de la usa ne-a zis ca e autist.
Va da-ti seama ca nu stiam nimic despre autisti, ma aflam intr-o lume total straina de mine. Nu stiam nici nu ce trebuie inceput. Am studiat pe internet tot ce ma interesa, am vrut sa aflu tot ce era nevoie sa imi pot ajuta copilul.
E foarte greu sa ai un copil bolnav in Romania. De la o simpla raceala pana la boli grave, la noi totul este o lupta imensa…in orice moment poti sa iti pierzi ce ai mai sfant pe lume din cauza neglijentei sistemului. Toata situatia de fata e amplificata de situatia noastra financiara. Nu ne permiteam sa avem un copil bolnav.
Cu ce aveam ,cu ce am imprumutat de la altii am inceput imediat tratamentul cu si terapia caracteristica.
Am luat tratament neuoleptic si am incercat cu o domnisoara sa facem terapie Aba.
Draguta de ea a venit la noi acasa , probabil i s-a parut ca suntem bogati si ne-a cerut pe nici 4 ore (2 sedinte) salariul meu pe o luna.
Bubu avea nevoie de 8h de recuperare pe zi, nu numai 1-2 ore. De multe ori faceam eu terapia cu el, atat cat puteam sau cat eram capabila sa fac asta. Inainte de terapie nici nu se uita la noi. Nici nu stia ca noi ii suntem mama si tata, puteai sa faci orice linga el si nu reactiona.Trebuie sa fii tot timpul vesel cind faci recuperare, sa te pui la mintea lor, sa faci cel putin o ora pe zi.
Pe linga serviciu era de facut curatenie, mincare acasa,lectii cu baiatul cel mare care e clasa 1 si toate care se aduna pe capul unei femei.Si trebuia sa fii zambitoare.
Nu m-au mai tinut nervii si nici buzunarul…. dupa vreo 2 luni am clacat.
Nu m-am oprit cu terapia dar nu o mai faceam ca la carte.
Acum deja cere citeva lucruri mai ales cele care-i plac ,se joaca cu fratele lui,a inceput sa manince singur, se imbraca cu ce e mai simplu. A evoluat putin. Cei mai multi copii care persevereaza cu programul timp de doi pâna la trei ani pot sa îsi canalizeze cu succes copii catre normlitate.
De aproape o luna este pe tratament homeopat.
Cit a mai fost Emilian la gradi ( 2 luni) l-am dus si pe Gavriil si grija era pe umerii lui: ii dadea sa manince, il schimba, ii stergea nasul , iesea cu el pe hol etc. Toate bune dar au luat vacanta, Emi s-a dus la scoala si cind am fost la directoare ne-a spus sa-l aducem ca stie dinsa cum e cu copii autisti. Cand i-am spus ca merge la gradinita n-a mai plans isi aducea aminte(are o memorie foarte buna)de copii.
A fost vesel ca merge la gradi. S-a asezat pe scaunel fara sa-i zicem noi si astepta sa plecam dar a venit directoarea si ne-a spus sa trecem pe la asistenta inainte de plecare
Si… surpriza!!! Asistenta a zis ca ea nu primeste astfel de copil la ea in gradinita si ca asta ar insemna sa-si taie venele daca ar accepta.Si mi-a explicat cum e cu cand Doamnele stau la tigara si cafea ..cine are grija de el?!!!
Si am plecat acasa…cu inima franta …si plina de revolta fata de cei care ar trebui sa ne ajute.
Ajutor moral si material am avut de la parintele diacon de la biserica unde ne-am cununat, si de la colegii mei de serviciu.
E si o perioada grea deci ce sa ceri si cui sa ceri??? Toata lumea traieste „criza”.Cine sa te inteleaga?? Fiecare se lupta sa supravietuiasca. Sunt momente in care efectiv imi vine sa urlu ca o fiara. Cand nu gasesti nici macar pe cineva care sa te aline cu o vorba, cand atatea usi iti sunt inchise in nas, cand procentul oamenilor care te dezamagesc e asa de mare.
Dar nu mi-am pierdut increderea in Dumnezeu ca o sa aiba si copilasul meu o copilarie si o viata normala, ca o sa gasesc sprijin in oameni simpli .
Va multumesc..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
